EXCLUSIV Galeria Stelei vrea să boicoteze derby-ul cu Dinamo!** MOTIVUL unic în Liga 1

EXCLUSIV Galeria Stelei vrea să boicoteze derby-ul cu Dinamo!** MOTIVUL unic în Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:

Steaua și Dinamo se vor întâlni duminică pe National Arena în DERBY de ROMÂNIA, dar de la meci ar putea lipsi galeria roș-albastră! Aceștia vor ca la partida cu Dinamo să fie spectacol, iar pentru asta au nevoie și de galeria rivală! Pentru a-și atinge scopul, steliștii amenință că nu se vor prezenta la derby dacă fanii „câinilor” nu vor beneficia de tot arsenalul specific unei galerii de fotbal.

„Dacă la meciul de duminică rivalilor noștri nu le este permis să intre cu portavoce, steaguri, bannere și tobe, atunci galeria Stelei nu va fi prezentă. Noi vrem un specatcol total în tribune și știm ce înseamnă să nu intri la un derby cu arsenalul specific”, a spus în exclusivitate pentru ProSport Gheorghe Mustață, liderul fanilor Stelei.

Surse ProSport au aflat că galeria lui Dinamo este obstrucționată de Dragomir, care îl va trimite ca observator al meciului pe cel mai dur membru, Gheorghe Nedelescu. Este cunoscut faptul ca dinamoviștii, alături de fanii Craiovei, sunt cei mai aprigi contestatari ai șefului LPF.

Steaua este neînvinsă de 12 meciuri, 7 partide în campionat, 4 în Europa și una în Cupa României. Rămâne numai întrebarea cine o va opri? Borcea spune că Dinamo.

2.500 de bilete au primit suporterii dinamoviști

10 puncte o separă pe Dinamo de Steaua

2 meciuri a avut Dinamo în acest sezon în Europa, ambele pierdute în fața celor de la Metalist Harkov

5 goluri a reușit Țucudean pentru Dinamo, fiind cel mai bun marcator al echipei. Cu patru mai puțin decât Rusescu

N-am nicio emoție cu Dinamo, veți vedea că îi spulberăm! Ce o să mai râd de finu’ după meci, o să vedeți
Gigi Becali, patron Steaua

Singura echipă care o poate încurca pe Steaua e Dinamo. Încă n-au jucat cu noi, veți vedea ce va fi în derby
Cristi Borcea, fost acționar Dinamo

 

 

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Rusia retrage trupele. S-a ajuns la un acord. Kremlinul a confirmat
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online